PATRIA FERICIRILOR
”Timpul este un fluviu fără țărmuri” – citatul folosit de Maria Hădan, scriitoarea născută în Săvîrșin, într-una din scrierile sale, îmi vine în minte, când cu dor și drag mă apropii de satul bunicilor mei, în care am copilărit și pe care l-am numit în șagă „Patria fericirilor”.
Mașina nu alergă atât de repede cum aș vrea, dar nu mai e mult, se vede deja plăcuța pe care scrie BULCI cu litere șterse. Mă cuprind nelămurite regrete când văd țarina nelucrată, casele goale și Castelul…încărcat de istorie, lăsat să se distrugă. Acoperișul cu țigle rărite nu se mai vede de mușchii crescuți printre ele, tencuiala căzută și geamurile sparte, par să plângă vremurile de altădată. Cel mai mult mă doare când văd parcul, bucuria copilăriei mele, cu aleile neumblate, năpădite de buruieni, cu tuia netunsă…iar poarta zace la intrare încărcată de rugină.
Mintea mea nu poate să înțeleagă de ce un loc atât de minunat, care reprezintă o pagină din Istoria României, a fost dat uitării.
Pe lângă Castel se află şi o frumoasa biserică ale cărei clopote îi adună pe fiii satului, risipiţi prin țară și străinătate, la marile sărbători. Pentru ei și pentru cei care mai pot face ceva pentru a salva Bulciul, voi povesti istoria satului, așa cum am auzit-o de la bunicii mei.
Pe vremea Imperiului Roman, așezarea Bulciului a fost cunoscută drept Castru Roman al Legiunii XIII Gemina, care avea misiunea de a păzi ținutul aurifer, alături de celelalte construite de-a lungul Mureșului. După căderea Imperiului Roman, date despre Bulci se găsesc din anul 1225. Bulciul apare ca un centru de administrație, condus de călugări benedictini care au ridicat aici o abație romano-catolică. Cărămizile Castrului Roman, purtând inscripția Legiunii a XIII-a Gemina, au fost folosite la construirea unei mari mănăstiri. Această abație era cea mai bogată din Banat, după Cenad în sec. XIII-XV. Aici lucrau copiști care scriau un codice cu texte ale istoricului roman Titus Livius.
Atrași de bogățiile mănăstirii, tătarii au dus numeroase bătălii până au distrus mănăstirea. În urma acestei invazii, au rămas doar patru familii, care și-au continuat viața în Bulci.
Mănăstirea a fost refăcută de episcopul Bulcsu, de la numele căruia, probabil, provine numele satului, Bulci. Pământul roditor și hărnicia oamenilor au reînviat bunăstarea de odinioară. Biserica avea un clopot de 260 Kg turnat în anul 1468 de abatele Dominic. Sunetul foarte duios al clopotului putea fi auzit din satele așezare de-o parte și de alta a Mureșului.
În anii 1551-1552 Mănăstirea a fost distrusă aproape în întregime de turci, împreună cu satul şi locuitorii săi. Puţinii supravieţuitori au fugit în satele învecinate, trăind peste o sută de ani printre români. Legenda spune că se întorceau mereu la ruinele vechii mănăstiri și că au găsit în cenușă o icoană a Maicii Domnului nearsă, acoperită doar de fum. În acel loc au construit o mică biserică din lemn, la care uneori veneau să se roage. Așa au reușit bulcenii să-și păstreze credința catolică, deși trăiau printre români. Neavând preoți proprii, îi căutau pe călugării din Radna.
Abia în anul 1737 călugării Franciscani au dorit să înființeze o parohie catolică la Țela pentru credincioșii împrăștiați pe Valea Mureșului. Parohul Valonih Mihai aflând că poate găsi material de construcție la ruinele mănăstirii din Bulci, a mers și a găsit bisericuța din lemn și s-a gândit să refacă Bulciul. Fiind rechemat la Radna, proiectul a fost realizat de părintele Berecky Hilarion. Acesta a chemat pe strănepoții celor care au fugit din Bulci în timpul năvălirilor turcești. În anul 1752 Bulciul a reînviat ca pasărea Pheonix și număra 28 de familii.
În sec al XVIII-lea, aflat sub stăpânirea regimului Regesc Maghiar, domeniul Bulci ajunge proprietatea baronului Fechtig Fechtenberg care a zidit partea centrală a castelului.
În anul 1805 au început săpăturile pe locul fostei mănăstiri, iar în anul 1817 a fost descoperit vechiul clopot de 260 kg. Acesta a continuat să cheme la rugăciune credincioşii din Bulci până în anul 1865. Venit la vânătoare prin pădurile Şoimoşului, regele Ungariei Matei Corvin a fost impresionat de sunetul duios al clopotului, care se auzea până în inima pădurii. Astăzi, clopotul se află expus în muzeul din Budapesta.
În anul 1858 domeniul Bulci a fost cumpărat de Anton I Mocioni de Foen. Acesta extinde clădirea rezidenţială cu două aripi laterale. Finanţează zidirea a numeroase case din Bulci, construieşte o şcoală şi biserica actuală (1870-1871). Antoniu II Mocioni, maestru vânătorilor regale, îmbogăţeşte parcul cu noi specii de arbori şi în anul 1912 cu o impresionantă seră.
După 1940 au fost amenajate camere speciale pentru regina mamă Elena şi regele Mihai I. În timpul ultimilor doi proprietari Anton şi fiul său adoptiv, Ioan Mocioni Stârcea, Castelul din Bulci, cu întreaga comunitate, au cunoscut o viaţă intensă. Aproape toţi locuitorii satului munceau la Castel.
Regimul Comunist a naţionalizat castelul care a fost la început sediul GAS, apoi Spital şi acum, din păcate,o ruină.
Nu poţi rămâne indiferent, cât timp urmele străbunilor le simţi sub pasul tău pe aceste locuri şi vezi cum, veacuri de-a rândul, bulcenii au rămas neclintiţi prin credinţa, care s-a dovedit o forţă nebiruită în sufletul lor.
Cei care aţi cunoscut „ Patria fericirilor”, ascultaţi sunetul duios al clopotului din străbuni, pe care îl purtaţi în sufletele voastre, cum ne cheamă acasă, SĂ NU LĂSĂM BULCIUL SĂ PIARĂ.
În Bulci acum e toamnă rece
Şi plouă, plouă, tot mereu:
Sunt lacrimi care n-au să sece
Cât o fi toamnă-n satul meu.
Prof. Popa Ana Maria
Savirsin , tinut de basm 